Nr. 3086/VIII/3/2024
COMUNICAT DE PRESĂ-23 decembrie 2024
Având în vedere dispoziţiile art. 28 alin. (1) din C.pr.pen., purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Balş este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
Prin ordonanţa din data de 20.12.2024, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Balş a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva inculpatului B.F.B., în vârstă de 31 de ani, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj, prev. de art. 257 alin. (1) şi (4) din C.pen. rap. la art. 193 alin. (2) şi (21) lit. c) din C.pen.
În fapt, din mijloacele de probă administrate până în acest moment, rezultă că seara zilei de 19.12.2024, inculpatul, în timp ce se afla în incinta unui restaurant de pe raza com. Bobiceşti, jud. Olt, fiind în stare de ebrietate, a provocat scandal, agresându-l pe unul dintre angajaţii localului şi distrugând mai multe obiecte din interiorul localului.
Pentru aplanarea conflictului, la faţa locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Poliţiei Oraşului Balş. Organele de poliţie l-au somat pe inculpat să înceteze, însă acesta a continuat să se manifeste agresiv, lovindu-l pe unul dintre agenţii de poliţie în zona pieptului şi opunându-se încătuşării, căzând astfel peste acesta.
Ulterior, după ce a fost încătuşat, în timp ce se afla lângă autospeciala de poliţie, inculpatul l-a lovit din nou în zona pieptului pe agentul de poliţie.
În urma actelor de agresiune exercitate împotriva sa, agentul de poliţie a suferit leziuni traumatice pentru vindecarea cărora a necesitat un nr. de 6-7 zile de îngrijri medicale, conform constatărilor preliminare medico-legale. De asemenea, persoanei vătămate i-a fost deteriorat echipamentul pe care îl purta la momentul intervenţiei.
Inculpatul a fost reţinut pentru 24 de ore prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Balş din data de 20.12.2024.
În data de 21.12.2024, procurorul de caz a dispus reunirea cauzei care are ca obiect infracţiunea de ultraj cu un alt dosar în care acesta era cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor lovire sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. (2) şi (21) lit. c) din C.pen., distrugere, prev. de art. 253 alin. (1) din C.pen. şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prev. de art. 371 alin. (2) din C.pen., referitor la conduita pe care inculpatul a adoptat-o în restaurant anterior sosirii organelor de poliţie.
În aceeaşi dată s-a formulat propunere de luare a măsurii arestării preventive, aceasta fiind admisă de către judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Balş, inculpatul fiind arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile.
În cauză, cercetările au fost efectuate de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Balş împreună cu organele de poliţie din cadrul Poliţiei Oraşului Balş – Compartimentul Investigaţii Criminale şi cele din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 1 Bobiceşti.
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea de măsuri preventive sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de Procedură Penală, ce nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă prezumţia de nevinovăţie.
PURTĂTOR DE CUVÂNT
PROCUROR
Daniel Gună